Psiholog Lucian Ile
În aceste săptămâni, lumea a intrat în alertă.
Pandemia, tot mai extinsă, este mediatizată la nivel planetar cu o narațiune ce implică activarea, la nivel emoțional , a două teme primare: frica și vinovăția. Frica, necesară conservării, supraviețuirii, atinge, ca atare, un nivel bazal al motivației umane. Incertitudinea, alimentată din toate direcțiile, crește tot mai mult alerta anxioasă.
Vinovăția atinge un nivel mai elaborat, pentru că este una dintre expresiile emoționale ale responsabilității personale, acea convingere care spune că “eu pot cauza și tot eu trebuie să previn“ evenimente cruciale, cum ar fi îmbolnăvirea altora, uneori soldată cu moartea.
Așadar, o teribilă povară, pe care cei capabili de regrete ar putea-o purta o viață…
Astfel că, în zilele noastre de molimă, nu e neobișnuit să vedem că oamenii sunt extrem de precauți: se spală pe mâini de zeci (sau de sute) de ori pe zi, dezinfectează, se dezinfectează, curăță lucrurile din proximitate, evită contactul , se izolează etc. Alții, dimpotrivă, ies la plimbare împreună, dau petreceri, fug din izolare, disprețuiesc avertismentele.
Comportamentul celor dintâi seamănă izbitor cu cel al pacienților cu manifestări obsesiv-compulsive. Avem, însă, de a face cu o tulburare de acest gen? Eventual cu o tulburare în masă, de tip obsesiv -compulsiv?
Pentru a putea răspunde, ar trebui să delimităm lucrurile și ar însemna să revenim la dezbateri mai vechi cum e cea a distincției dintre boală și normalitate, ceea ce ar presupune un demers complicat. Ce am putea menționa, însă, este faptul că nu există o limită clară între comportamentul normal și cel simptomatic, dar știm destul de clar că s-a trecut de limita firească atunci când un comportament este proeminent simptomatic. Contextul actual, însă, face și mai dificilă această delimitare. Este indicat ceea ce, în condiții obișnuite de viață este considerat un exces. Să te speli pe mâini după ce ai atins lucruri pe care alții le-au atins e indicat, chiar promovat non-stop. Suspecți de infecție pot fi toti cei care au atins acele lucruri.
Și totuși, odată ce ne-am dezinfectat mâinile, de exemplu, de ce am repeta de mai multe ori procedura? De ce am folosi, din nou, poate de mai multe ori, poate de un anumit număr de ori, săpunul sau substanțele antibacteriene?
Procedăm o dată, cu atenție, și asta e suficient, cu înțelegerea faptului că nu e o măsură infailibilă.
Un pacient obsesiv ar simți incertitudinea că a procedat corect și ar gândi că poate nu s-a spălat dezinfectat destul de bine, așadar că încă ar fi expus la pericolul cobtaminării. De asemenea ar simți nevoia imperativă să prevină contaminarea, de teama bolii sau de teamă că ar putea contamina pe ceilalți. Și ce ar face? Ar repeda procedura (spălat, dezinfectat etc.) de mai multe ori, ÎN ACEEAȘI SITUAȚIE, până la risipirea incertitudinii, până la liniștire, chiar dacă și-ar păstra LUCIDITATEA acestei exagerări. Procedura TREBUIE să fie infailibilă, are o doză de absolut („Mai bine să fiu sigur că sunt curat”).
Iată teama și responsabilitatea personală, de data asta, în exces.