Ca și în alte domenii, comunismul a fost cea mai neagră pagină din istoria psihoterapiei în România. Interzisă din motive ideologice, inspirația ei „idealistă” era intolerabilă pentru marxismul primitiv al epocii. Timp de patruzeci de ani nu s-au putut organiza formări, specialiștii străini au fost împiedicați să ne viziteze, iar accesul la literatură a fost redus prin orice mijloc: cenzură, interdicții vamale sau lipsa suportului financiar pentru achiziționarea fie și a unor manuale introductive.
Din nefericire, lipsa accesului la informațiile pertinente au condus pe unii să creadă în ineficacitatea acestor abordări terapeutice, făcând ca însăși mediile academice să fie uneori active împotriva lor. Unul dintre liderii psihiatriei bucureștene din anii ’80 își descuraja rezidenții cu întrebarea ce se voia ironică „Arătați-mi un schizofrenic vindecat prin psihoterapie”. Dar ca orice fruct interzis, psihoterapia a exercitat în ultimul deceniu al regimului comunist o fascinație permanentă în special în generațiile tinere.
Prăbușirea sistemului comunist a găsit un număr impresionant de profesioniști dornici să obțină formări în cele mai diverse tehnici. Dacă foarte rarele cărți apărute în librării în anii `70-`80 menționau doar psihanaliza și metodele derivate, poziția importantă a manualelor americane în procesul de învățământ a asigurat cunoașterea unor noțiuni elementare privind terapiile comportamentale și cognitive, a modului în care acestea au evoluat în anii de după război și a indicațiile lor terapeutice.
După 1989 economia de piață și veniturile celor interesați au dus la o dezamăgire rapidă: formarea într-o tehnică recunoscută este de durată și necesită un suport financiar important. În acest context, primele care și-au făcut apariția au fost formările analitice datorită sprijinului unor puternice asociații occidentale. Deși încă de la început numeroși specialiști și-au manifestat interesul pentru un training în psihoterapia comportamentală și cognitivă, nu s-a putut găsi imediat o soluție demararea unei formări în acest domeniu.
Singura soluție părea o formare în Vest, însă aceasta era mai degrabă o rezolvare individuală și nu una care ar fi putut conduce la crearea unei școli naționale, care impune existența unui grup important de lectori și supervizori calificați.
Un rol important pentru găsirea unei soluții l-au jucat pe paliere diferite Profesorul Mircea Lăzărescu prin presiunea constantă pe care a exercitat-o asupra celor despre care credea că ar putea iniția procesul și Andrei Pleșu care a permis angajarea întregului suport financiar, logistic și uman de care dispune New Europe College. Numai astfel în anul universitar 1997/1998 a putut fi organizat primul curs introductiv în TCC la Timișoara susținut de Dr. Radu Teodorescu, format în cadrul Asociației Franceze de TCC. Acesta a fost urmat de un seminar consacrat tulburărilor anxioase, prilej cu care membri ai AFTCC (Jean-Pierre Lepine, Catherine Musa și Antoine Pelissolo) au prezentat modele și intervenții cognitive. A urmat un work-shop consacrat intervențiilor TCC in tulburările psihotice susținut la București și Timișoara de Profesorul David Kingdon.
Succesul acestor manifestări și presiunea crescândă a tinerilor pentru formare au dus la crearea unui grup de inițiativă format din Radu Teodorescu, Consuela Vasilescu, Patricia Constantinescu și ajutat de dr. Octavian Hangan. Răbdarea și energia Dr. Ruxandra Iacob au făcut posibil ca până la urmă, Asociația Română de Terapie Comportamentală și Cognitivă să fie înființată în anul 2000.
Urmarea concretă a acestor deschideri a fost crearea unui centru de suport medico-psihologic al pacienților cu tulburări psihotice, ”Trepte”. Formarea comportamental-cognitivă a celor implicați în acest proiect a fost facută cu exemplara dăruire de Profesorul Paul Chadwick, University of Bath, autor al unor abordări originale prezentate în două manuale și mai multe articole.
Cu toate aceste rezultate impresionante problema unei formări a rămas pentru multă vreme aspectul cel mai dureros în viața Asociației. În 1999, la Dresda, cu ocazia congresului european, grupul de inițiativă a stabilit contacte care s-au dovedit a fi utile în acest sens. Profesorul Gerhard Lenz de la Universitatea din Viena, format în Marea Britanie și el însuși unul dintre liderii Asociației Austriece de TCC și-a manifestat interesul pentru o colaborare cu ARTCC. În această perioadă Asociația Europeană a elaborat standardele de formare pe care ni le-am însușit. Pornind de la acestea, împreună cu Profesorul Lenz am elaborat programa de formare. Judith Beck a făcut numeroase observații care au dus la ameliorarea proiectului inițial. Asigurarea resurselor pentru un învățământ complex și inedit în țara noastră a solicitat eforturi tenace și de durată. Până la urmă, proiectul a putut deveni realitate mulțumită angajării financiare a Ambasadei Austriei la București și a mereu generosului New Europe College, de care în mod evident istoria psihoterapiei comportamental-cognitive în România rămâne indelebil legată.
În clipele de descurajare am beneficiat de entuziasmul eficace al Domnului Schubert, atașatul cultural al Ambasadei Austriei la București și prieten nu doar sentimental al României, care a împins interesul său până la a participa la una dintre zilele de formare. Profesorul Lenz a mobilizat numeroși colaboratori ca Dr. Irmgard Oberhummer, Ruth Werdigier, Rudolf Marx, Martin Aigner, Simona Edelman, Michael Bach, Eva Linder și a convins câteva personalități marcante să se alăture demersului său: Prof. Iver Hand, Prof. Paul Salkovskis și Prof. Martin Bohus, Prof. Martina de Zwaan. Bibliografia necesară a fost oferită cu generozitate de colegii austrieci și cărată cu stoicism de Profesorul Lenz, care continuă să ne fie alături.
După o perioadă de evaluare a programelor și activităților noastre, mulțumită sfaturilor și a implicării hotărâte a președintelui Asociației Europene de TCC, Profesorul Mehmet Sungur, Asociația Română de Terapie Comportamentală și Cognitivă a devenit în septembrie 2001, cu ocazia Congresului de la Istanbul, membră cu drepturi depline a EABCT.
Membrii Asociației au început o activitate de popularizare a terapiilor comportamental-cognitive participând la congresele și conferințele naționale de psihoterapie, publicând articole și capitole în manualele de psihiatrie și sănătate mintală.
Odată format primul grup de 20 de terapeuți și selectați primii traineri și supervizori (Adela Sălceanu, Lucian Ile și Mugur Ciumăgeanu) ARTCC a demarat un program de învățământ extins în centrele universitare cele mai importante: Timișoara, Cluj, Iași, Târgul Mureș, Oradea, Arad și Craiova. În București s-a ajuns la al noulea grup de formare.
Francezii au o zicală jamais deux sans trois, care s-a verificat și în cazul Asociației noastre. În anul 2001, după ce am început prima formare demnă de acest nume în TCC în România, după ce am fost primiți în rândurile Asociației Europene, Profesorul Aaron T. Beck ne-a făcut un dar excepțional acceptând să fie primul (era firesc!) membru de onoare al ARTCC.