Școala de vară la final

A patra zi a Școlii de vară ARTCC de la Viscri, Mugur Ciumăgeanu a susținut un curs introductiv în protocolul unificat pentru tratamentul tulburărilor emoționale dezvoltat de David Barlow. De asemenea, ne-a prezentat o cercetare dezvoltată de Universitatea de Vest Timișoara și Universitatea București, care compară eficacitatea acesteia, comparativ cu a protocolului de intervenție din terapia centrată pe emoții.

Seara, hambarul de la 125 s-a transformat din sală de curs în sală de spectacol, iar cursanții noștri au avut ocazia să vadă Amsamblul Românașul din Albești-Saschiz, cu o selecție de cântece și jocuri populare din zonă.

Ziua diversității la Școala de vară ARTCC 2024

A treia zi a Școlii de vară ARTCC de la Viscri a fost dedicată discuțiilor despre diversitatea clienților noștri, atitudini din societate și din cabinet și despre strategiile terapeutice de abordat.

În prima parte a zilei, dr. Adrian Pătrățanu le-a prezentat participanților câteva date despre istoria LGBTQIA+, precum și date statistice despre persoanele trangender și cum pot fi sprijinite de psihiatri în procesul de tranziție de care au nevoie.

După-amiază, psih. Elena Pană ne-a prezentat un protocol de intervenție terapeutică pentru persoanele LGBTQIA+, Transdiagnostic Affirmative CBT pentru LGBTQIA+, bazat pe teoria stresului minoritar, care explică mai mari de tulburări emoționale și afective în rândul acestor persoane.

În ultima parte a zilei, am discutat despre atitudini și experiența colegilor nostri cu persoanele adulte neuro-divergente și despre cât de bine sunt croite și adaptate intervențiile noastre pentru acestea.

Ne-am făcut timp, ca de obicei, pentru vizitat. Am fost la Biserica Fortificată din Saschiz, unde ghidul, Rudolf Poledna, ne-a purtat prin istoria și obiceiurile sașilor din Saschiz. Am făcut cunoștință apoi cu Cristi Gherghicean, de la Fundația Adept Transilvania, o organizație care se ocupă dezvoltarea rurală și de conservarea biodiversității. O parte dintre colegi au vizitat atelierul de olărit al domnului Marinel Györfi, unde am descoperit tehnica sgrafito, iar cine a fost mai curajos a pus mîna pe lut și a făcut cum a putut mai bine.

Școala de vară în hambar

La Viscri ajungi parcă în alt spațiu, unde culorile sunt mai vii, sătenii zâmbesc și te îndrumă pe unde ai nevoie. Și, cum te liniștești încet-încet, ajungi la Viscri 125, spațiul incredibil unde are loc anul acest Școala de vară ARTCC 2024. 

În hambarul unde se țin activitățile, discuția propusă de Radu Teodorescu se concentrează asupra succesului și eșecurilor din terapie și care sunt “ingredientele” care contribuie la insuccesul în terapie. Am discutat diverse mecanisme personale, am abordat tematica terapeutului care are probleme personale și am dezbătut diversele strategii de coping în terapie: ce și cât observă clienții, cum abordăm discuțiile cu ei, câtă dezvăluire este necesară sau permisă, când și dacă este nevoie de pauze. Din păcate, constatarea noastră este că sunt foarte puține cercetări despre  felul în care starea/dispoziția terapeutului impactează succesul terapiei. 

Revenim cu detalii despre zilele următoare